Văd în fiecare zi atâta mizerie în online și social media, încât simt nevoia să mă agăț de fiecare bucățică de frumos pe care o mai găsesc în jur. Azi, bucățica pe care am găsit-o, e informația despre centenarul celor de la Le Creuset, o marcă franțuzească (creată de doi belgieni) de care mi-e drag de mai multe decenii și de care am apucat să mă bucur în ultimii ani. În bucătărie.
Am avut, cât am fost copil, o teamă feroce de ideea de a găti, pentru că mama gătea zilnic, din obligație, și mă informa fără greș că obligația e o corvoadă și că habar n-am ce greu e să prepari orice – de la un sandviș la niște pateuri cu brânză, de la o supă la un șnițel din piept de pui. Habar n-aveam și am crezut-o pe cuvânt multă vreme, până când am ajuns la casa mea și am putut să iau decizii singură în bucătărie.
Una dintre decizii a fost că o să caut cele mai bune și mai frumoase ustensile, inițial logica fiind să compensez pentru ”corvoada de a găti”, ulterior ea schimbându-se dramatic, din momentul în care am realizat câtă bucurie și inspirație poți prinde în bucătărie când ai la îndemână cuțite care taie ca lumea, vase și oale care arată superb, cărți de bucate scrise de chefi geniali, condimente de pe toate continentele și așa mai departe.
Pentru tacâmuri, cuțite, vase din inox, am deschis ochii pe WMF și, din 1998, n-am cumpărat altceva pentru că nici marca nu mi-a dat motive de schimbare. Pentru fontă emailată, din răzbunare pentru gamelele mizerabile din vremea copilăriei (ante 1989) și pentru culorile superbe și noțiunea oximoronică de ”tuci alb”, am găsit Le Creuset. Mini cocotte-le lor m-au făcut să reconsider ideea de mic dejun și sunt, prin cromatica lor zăludă, o invitație să creezi combinații de ingrediente, în cantități mici, și să te distrezi și să savurezi ce-a ieșit, când le scoți din cuptor. Cratițele sunt perfecte pentru mâncărurile cu carne și legume pe care le lași să zacă la cuptor până când poți să frângi carnea cu lingurița – de altfel sunt cotați drept cel mai bun producător de Dutch oven din lume. Sunt grele, e normal, sunt din fontă, dar alte defecte nu prea au.
Gamele de produse (pe culori) sunt impresionante. Numai pe Meringue, nuanța pe care mi-am ales-o după culorile bucătăriei (și la care sper din tot sufletul să nu renunțe, așa cum ziceau), au 79 de repere, orice orice, de la tigăi la vase pentru căței și pisici.
Ideea cu vasele de gătit e simplă – cumperi bun și frumos (și scump, da, asta e…), intri cu plăcere în bucătărie, le folosești zilnic, cu cât le iei mai devreme, cu atât te bucuri mai mult de ele. Singura problemă apare dacă vrei să le schimbi – că nu-ți dau motive raționale.
