Tarantino debutează la Londra anul viitor

Regizorul american Quentin Tarantino a anunțat că va debuta în teatru, la Londra, în West End. Are pregătit deja un text nou, care va intra în producție în primele luni ale anului și care ar putea avea premiera în 2027. Decizia – surprinzătoare pentru un om care și-a construit cariera în cinematografie timp de mai multe decenii – e legată și de planurile sale de relocare în Marea Britanie.

Piesa, care nu are încă un titlu, “e scrisă în totalitate, e cu siguranță următorul lucru pe care urmează să-l fac și intrăm în linie dreaptă cu ea în ianuarie.”

Tarantino și-a luat o marjă de siguranță, având în vedere că este prima dată când lucrează în teatru. “O să ne ia, probabil, un an până când vom ajunge cu piesa în fața publicului,” a ținut să precizeze. Asta ar însemna că premiera ar putea avea loc la începutul lui 2027.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *