Austria te face să înțelegi mașinile într-un mod extrem de civilizat. Îți așază în față o autostradă impecabilă, apoi o vale cu sate ordonate ca într-un catalog de tâmplărie alpină, apoi un drum de munte care se cațără în serpentine largi, printre ziduri de stâncă, păduri și zăpadă rămasă pe creste. În acel moment, fișa tehnică a mașinii începe să conteze altfel. Caii-putere capătă relief, frânele devin un subiect filozofic, iar anvelopele, adică „cercurile”acelea negre – ignorate de obicei până la prima ploaie mai zdravănă – devin partea cea mai sinceră a conversației. Cars & Roads Austria 2026, proiect construit de Mircea Meșter, a avut exact această logică: să transforme…
-
-
Drag de Prague – Orașul de Aur
Am fost în Praga de vreo patru ori, dar până anul acesta nu mi-am acordat timp să-l explorez ca lumea și nu am avut un itinerariu concret de urmat. Mare greșeală. Dar, din excursiile precedente, am învățat câte ceva și m-am organizat un pic mai bine de data asta. Știam că în Praga e frig – iar când e frig, e frig rău. Am venit în mai cu valiza pregătită ca pentru început de martie și totul a fost perfect. Ba chiar n-am apucat să îmbrac toate puloverele pe care le adusesem cu mine. Poziționarea hotelului e esențială. Aici mărturisesc că am avut, mai degrabă, noroc. Am ales Buddha-Bar Hotel,…
-
Istanbul is still very cool
Pe la începutul anului am avut de scris un text despre Istanbul și am realizat că mi s-a făcut iar dor de oraș, deși abia ce-l văzusem, în septembrie. Dar Istanbul e schimbarea de peisaj cea mai dramatică pe care o poți face, la mai puțin de o oră de zbor. Așa că, de ce nu, Istanbul is always a good idea. Prima dată am vizitat orașul în 1998. Turcia avea 64 de milioane de locuitori, acum are peste 80 de milioane. Pe vremea aceea, tot ce știam, venită din România, erau ”turcismele”, produsele ieftine și de calitate îndoielnică pe care micii traficanți de frontieră le vindeau prin târguri. Da,…
-
Teatru: Inter Alia (Londra)
”Inter Alia” este a doua piesă dintr-o trilogie pe care Suzie Miller o pregătește, pe o formulă vizibilă, dar eficientă. Prima a fost… ”Prima Facie”, un text care a ridicat-o pe Jodie Comer în elita teatrului britanic și a dus-o, cum e obiceiul, și peste ocean, pe Broadway. Ambele texte se învârt în jurul câte unui personaj feminin puternic, principial-ish, plin de energie și de convingeri, care la un moment dat pățește ceva. Ceva ce îi dărâmă toate convingerile ca un castel de cărți de joc și îl aruncă pe un teritoriu al întrebărilor și al îndoielilor – de sine, de sistem, de lume și viață. Vestea bună – și…
-
Teatru – Romeo & Juliet (Londra)
L-am descoperit pe Robert Icke cu Oresteia, la Almeida, în 2015 (nu-mi vine să cred că au trecut 11 ani de atunci). A fost un spectacol pe care l-am ales fără prea mare tragere de inimă, dar, vorba francezului, ”little did I know”… De la acea punere în scenă (cu tot cu rescriere) am căutat să văd cât mai multe dintre producțiile sale și în fiecare am găsit cel puțin un ”aha moment”. În ”Hamlet”, cu Andrew Scott am avut multe asemenea momente și dacă nu vă găsiți trei ore să vedeți spectacolul integral de la link (ați face bine să vă găsiți) urmăriți măcar clipul cu celebrul monolog și…
-
Locuri cu istorie: Fortnum & Mason
Când a început Andra seria asta, am realizat că am și eu locuri care mi s-au lipit de suflet și pe care le vizitez în orașele lor, de câte ori am ocazia. Fortnum & Mason este unul dintre ele și, pentru început, e foarte greu să spui ce este. Englezii îl știu drept ”băcănia regală”, dar este, acum, un department store în toată regula, un fel de palat comercial a cărui istorie a început în 1707 (da, ați citit bine) și care și-a rezervat dreptul asupra nuanței ”eau de Nil” (noi îi ziceam vert Nil sau vernil) cu mult înainte cu 130 de ani înainte de Tiffany. Istoria mea cu…
-
Locuri cu istorie: Maxim’s Paris
În februarie am mai dat o fugă scurtă la Paris. Printre treburile pe care le aveam și agenda de birou, am reușit să am câteva momente libere pe care să le consum după placul meu și să ajung în câteva locuri pe care le aveam de ceva timp pe listă, dar cu care nu reușisem să mă sincronizez.
-
Cynthia Erivo devine Dracula
După un succes extraordinar cu ”The Picture of Dorian Gray”, despre care am scris aici în 2024, și după ”The Strange Story of Dr. Jekyll and Mr. Hyde”, despre care n-am scris și nici n-am auzit mare lucru, regizorul australian Kip Williams revine la Londra cu ”Dracula”, a treia producție de ”cine-theatre” care încheie trilogia sa victoriană. Rolul principal e deținut de Cynthia Erivo, super promovată în ultima vreme datorită variantelor cinematografice ale musicalului ”Wicked” (mărturisesc, n-am văzut niciunul dintre cele două filme și nici nu simt nevoia). Rolul fiind, de fapt, 23 de roluri, la fel ca în cazul lui Dorian Gray, în care Sarah Snook ducea singură spectacolul,…
-
5 locuri din Europa unde atmosfera de Crăciun arată ca în filme
Crăciunul propune multe versiuni europene, iar fiecare oraș promite propria rețetă de „autenticitate”, adică acea minunată atmosferă care te prinde de mână și te vrăjește, fiind concepută din lucruri simple, precum mirosul de scorțișoară, corurile de colindători, lemnul lucrat cu migală și luminile puse cu gust. Când apare această combinație, fotografiile parcă se fac singure, chiar dacă ai mănuși groase care să-ți țină de cald. Merită să cauți locuri unde tradiția are vârstă, unde centrul vechi (și piața de Crăciun amenajată acolo) arată ca o carte ilustrată și unde mâncarea de sezon are un „ceva” de poveste. Mai jos găsești cinci destinații care livrează Crăciunul în forma lui cea mai…
-
Ras Al Khaimah: emiratul nordic care construiește un model de turism
De-a lungul marginii nordice a Peninsulei Arabice, Ras Al Khaimah se află la o intersecție strategică între geografie, moștenire culturală și dezvoltare modernă. Viziunea sa turistică pornește de la un peisaj definit de munți, bazine deșertice și o întindere lungă de coastă curată și bine definită, în timp ce strategia economică pune accent pe o expansiune sustenabilă și pe diversificarea segmentelor de vizitatori. În timpul vizitei mele recente, această identitate multidimensională a devenit evidentă într-un mod care reflectă atât ambiția locală, cât și planificarea pe termen lung. O poziție avantajoasă în peisajul turistic al Golfului Poziționarea geografică a emiratului îi oferă acces la cel mai aglomerat nod aviatic din regiune,…





















