Pe la începutul anului am avut de scris un text despre Istanbul și am realizat că mi s-a făcut iar dor de oraș, deși abia ce-l văzusem, în septembrie. Dar Istanbul e schimbarea de peisaj cea mai dramatică pe care o poți face, la mai puțin de o oră de zbor. Așa că, de ce nu, Istanbul is always a good idea.
Prima dată am vizitat orașul în 1998. Turcia avea 64 de milioane de locuitori, acum are peste 80 de milioane. Pe vremea aceea, tot ce știam, venită din România, erau ”turcismele”, produsele ieftine și de calitate îndoielnică pe care micii traficanți de frontieră le vindeau prin târguri. Da, orașul era plin de ”turcisme”, e și acum, dar făcând abstracție de ele, e și plin de minunății.
La momentul primei călătorii, am rămas șocată de amestecul de ieftin, prețios și ultra prețios din marele bazar. M-au amețit mătăsurile, pashminele (cele adevărate, ținute în spatele magazinului), pielăria, condimentele, covoarele, ceramica. Mi-am promis că voi reveni și de atunci, în aproape 30 de ani, am tot revenit și am tot descoperit.
Orașul are acum cam 16 milioane de locuitori. E foarte mare, e haotic și nu tocmai curat. Are o arhitectură ”eclectică”, după cum ar zice politicoșii. Pe alocuri e cam ca la noi pe la alte locuri e chiar mai rău. Dar are un farmec extraordinar și un nucleu istoric atât de puternic și de atractiv vizual, încât n-ai cum să nu te îndrăgostești de el, warts and all…
Plus că e un spațiu în care coexistă două populații – una de oameni, și alta de pisici. Fiecare cu treburile ei, fiecare cu spațiul ei, fiecare cu ritmul ei de viață, fiecare cu infrastructura ei. Nu pot să nu mă simt bine într-un oraș patrulat de pisici. Sau să comentez ceva când mă așez pe o bancă și mă trezesc cu una în brațe, așezându-se comod pentru un somnic, ca și cum ne-am cunoaște de-o viață.
Pentru o escapadă de patru-cinci zile, cel mai bine este să cauți cazare în Cornul de Aur sau în zona Pera. De acolo, ajungi relativ ușor în majoritatea locurilor (turistice) pe care le ai de vizitat. În acest caz nu zic ”turistice” cu vreo conotație negativă. Sunt locuri în care toată lumea vrea să ajungă, și pe bună dreptate.
Veniți pentru a n-a oară în oraș, a trebuit să căutăm un pretext nou și l-am găsit în Festivalul Lalelelor, care durează toată luna aprilie. Comparativ cu Keukenhof, trebuie să recunosc că e mai modest, dar tot frumos și tot cu sens, dacă ținem cont că lalelele, garoafele și rodiile sunt cele trei elemente decorative preferate de turci pe tot ce înseamnă ceramică, de la piesele utilitare, la piesele de muzeu.
A fost un pretext să intrăm în zona turistică din Cornul de Aur din nou prin parcul Gulhane, amenajat special cu ronduri și ronduri de lalele și presărat cu mâțe care, între două tentative de a prinde un porumbel sau un pescăruș mai mare ca ele, vin nonșalant să se odihnească la tine în brațe.
Palatul cu grădină, harem, pisici, bijuterii, mătăsuri, interioare orientale, ceasuri sublime, ceramică și faianță de Iznik, arme istorice superb decorate (și o anumită sabie, mititică, dar cu un damage foarte bun) Topkapî este, obiectiv vorbind, un loc în care trebuie să vii și să revii. Porțiuni din complex se restaurează și acum și se redeschid pe rând publicului, fiecare clădire spune o poveste, unele te îngrozesc, altele te fascinează.
Palatul pare un punct pe hartă, dar îți cere multe ore și îți dă, în schimb, o experiență pe care n-o uiți prea repede. Mai ales dacă ai copilărit cu basmele în care citeai despre ”nestematele cât oul de porumbel”, despre tipsiile din aur, despre tronurile bătute cu pietre prețioase etc. Acolo le găsești pe toate.
Hagia Sophia este, și ea, într-o continuă renovare, iar zona pe care o domină este încărcată de istorie multiseculară și multi religioasă. Pe lângă biserica Sf. Sophia devenită Hagia Sophia Grand Mosque, găsești ruinele hipodromului roman, pe care stă acum Piața Sultanahmet, dar și Coloana Șerpilor, plasată pe spina hipodromului, făurită din bronz, din armele și armurile perșilor învinși de greci. Coloana grecească de pe hipodromul roman stă chiar alături de obeliscul egiptean și la câțiva pași distanță de Muzeul Islamului, în care trebuie să te oprești, dacă îți plac cărțile iluminate, covoarele și mătăsurile vechi.
Dacă încă nu v-ați convins cât de cosmopolit și de bogat în istorie este acest spațiu din Istanbul, mai e de menționat și Fântâna Germană (Alman Çeşmesi), instalată în nordul hipodromului la 1900, construită în Germania și adusă bucată cu bucată la destinație, ca să sărbătorească a doua vizită a lui Wilhelm al II-lea la Istanbul, în 1898. Fântâna stă vis-a-vis de mausoleul Sultanului Ahmed I (Sultan Ahmed – Sultanahmet) și e o piesă superbă pentru Instagram 🙂
Doar două paragrafe – cele de mai sus – te costă alte câteva ore bune, de fapt, mai ales dacă e vremea frumoasă și cerul senin.
Ascuns și ignorat pe nedrept este Muzeul Covoarelor (Halı Müzesi), aflat în aceeași zonă. Pe lângă colecția amețitoare de covoare, e un loc în care descoperi limbajul țesăturilor și constați că fiecare piesă transmitea, pe vremuri, istorii, urări, mesaje complexe.
De acolo, cu greu, eventual în altă zi (dar nu duminica), te poți aventura spre Marele Bazar, spre Universitate și spre a doua mare grupare de moschei și mausolee, dominată de Suleymaniye. Dar despre toate acestea, într-un episod viitor.
