Nu știu când am auzit prima dată despre Pera Palace, hotelul legendar din Istanbul, dar știu că am așteptat câțiva ani până când a fost renovat și am ajuns să locuiesc câteva zile acolo. În apartamentul Ernest Hemingway, desigur.
Să ne înțelegem, o iubesc pe Agatha Christie, stilul ei caustic de a descrie societatea britanică at its finest m-a făcut să-i citesc cărțile din scoarță-n scoarță, deși n-am ținut minte niciodată cine e asasinul, dar când vine vorba de călătorii, busola mea literară este Ernest Hemingway, fără discuție.
Localizat în zona ”europeană” a Istanbulului, Pera Palace e o legendă vie care continuă să fascineze generații de călători și cititori și se trezește că e personaj de roman sau de serial fără să fie întrebat, prin simplul fapt că există.
Clădirea există de la 1895 și a fost construită în trei ani (pe vremea aia, ca și pe vremea faraonilor, probabil că existau niște zei ai construcțiilor capabili să termine cu totul clădiri și infrastructură în timpul în care noi, acum, abia facem o licitație pentru un studiu de fezabilitate). A fost gândită drept hotel al călătorilor care veneau cu Orient Express la Sirkeci și s-a numit Pera Palace pentru că era un palat și era… în Pera (actualul Beyoglu).
A fost prima clădire din Turcia care avea un ascensor. După restaurare, este privilegiul oaspeților să fie conduși în camere, o singură dată, cu ACEL ascensor, care e funcțional și este o bijuterie din dantelă de fier forjat, lemn și catifea.
Pentru standardele noastre, hotelul e mic, spațiile de primire sunt mici, dar de fiecare dată în foyer găsești câte ceva care să-ți atragă atenția și să te facă să te simți ca într-un muzeu, pe lângă cofetăria roz sau micul magazin de bijuterii. De exemplu, o lectică superbă, din lemn, căptușită cu mătase. Sau o sculptură. Sau niște haine de epocă.
Saloanele, sala de bal sau terasa, toate sunt ca din alte vremuri. Iar micul dejun nu e un simplu serviciu suplimentar pe care îl bifezi cu dubii pe rezervarea de pe Booking, ci o cale de acces către un restaurant somptuos și o adevărată demonstrație de forță (culinară) turcească. Fiecare spațiu te trage de mânecă – uită-te în jur, uită-te în sus, bucură-te de bogăția tavanelor, de lumina difuză a salonului de cafea, de combinația de alb, roz și auriu (pe care în mod normal nu o suport) a sălii de bal.
Aventura continuă pe fiecare etaj al hotelului, până la punctul la care nu-ți mai vine să iei liftul de sus până jos pentru că riști să ratezi cine știe ce vitrină cu obiecte istorice ale oaspeților hotelului, cine știe ce piesă din trecutul extrem de bogat și de bine documentat al acestuia.
Începând să scriu textul acesta, tocmai am aflat că am ratat, în șederile mele trecute, camerele lui Ataturk. Un motiv să revin la Pera neapărat și cât de repede.
Nu vă faceți griji că, stând la Pera, locuiți în condiții de secol XIX. Camerele sunt spațioase și confortabile, personalul hotelului este atât de amabil pe cât te-ai aștepta, deși păstrează ștaiful justificat de istoria locului. Dar dacă tot mergeți la Istanbul, care e un oraș fermecător și atemporal, de ce să nu stați și într-un hotel cu un farmec care și el străbate epocile.
O înțeleg pe Agatha Christie că s-a dat dispărută o săptămână la Pera. Aș fi putut să stau și mai mult acolo, este hotelul care îmi aduce bucurie de câte ori poposesc în Istanbul. În ultimii ani, zona s-a renovat și devine tot mai frumoasă și mai pitorească, din combinația de arhitectură europeană și gusturi orientale over the top. Au apărut mai multe hoteluri Pera, dar doar unul e ACELA și doar pe acela vi-l recomand, ca experiență, cu toată inima.
Un ultim sfat, la final. Dacă stați în Beyoglu/Pera, nu ocoliți librăria Minoa, aflată la câțiva pași distanță de hotel. Cât timp vor mai exista cărți tipărite pe hârtie, cafea și pisici, acel loc va rămâne magic.
