Dacă ar fi să fac o listă a filmelor pe care mi-am dorit să le văd toamna asta, ”Nuremberg” s-ar detașa imediat. Nu doar pentru că Russell Crowe apare în rolul lui Hermann Goring, ci și pentru că ”Procesul de la Nuremberg” mi-a marcat copilăria (am crescut între niște oameni care s-au lămurit repede că dacă vrea copilul să vadă sau să citească ceva, nu-i poți sta în cale cu argumente tâmpite gen ”nu e pentru vârsta ta”) și, nu în ultimul rând, pentru că în ultimii doi ani simt tot mai acut că istoria e pe cale să se repete.
Când văd un film pe care îmi doresc să-l văd, și care nu mă dezamăgește, caut tot ce pot găsi în jurul acelui film, pentru că mă interesează și culisele, nu doar ce trece la montaj. Și una dintre remarcile care m-au cutremurat a fost aceea că mai mulți actori tineri nu văzuseră documentarele despre lagărele naziste, că nu văzuseră nici ”Procesul”, că filmul vine într-un moment foarte bun ca să ne reamintească acel moment oribil din istorie în care lucrurile (lucruri pe care le luăm acum drept bune) s-au schimbat. Vorbim de oameni de 30 de ani pe care noi, X-erii îi considerăm adulți, citiți, cultivați, cu cunoștințe de istorie. Nu ne imaginăm cât de puțin știu din ce știm noi – și asta nu neapărat din ignoranță, ci din cauza cantității imense de altă informație pe care au avut-o la dispoziție în procesul lor de formare.
Filmul și-a pierdut de mai multe ori finanțarea, dar a ajuns să se finalizeze în cele din urmă; iar aici meritele sunt ale regizorului, care a reușit, cu ajutorul unui scenariu excelent scris (de el) să adune o distribuție absolut excepțională. Russell Crowe, Michael Shannon, Rami Malek și Richard E. Grant sunt cei care strălucesc, iar în jurul lor se creează exact acea atmosferă electrică pe care o regăsești doar în filmele cu adevărat solide.
Am avut emoții mari să-l văd pe Crowe în rolul lui Goring pentru că mi-era clar că – pentru mine, cel puțin – va fi greu să construiască nivelul de antipatie și de repulsie pe care Goring îl merită. Crowe însuși spunea că nu s-a prea preocupat să stârnească antipatie pentru că toată lumea știe cine a fost și ce a făcut Goring. Aici l-aș contrazice. Nu toată lumea știe, nu toată lumea ține minte, nu toată lumea vede și interpretează lucrurile pe care le-a văzut generația noastră, așa cum le-a interpretat generația noastră. Și de asta chiar mi-e frică.
O decizie excelentă a fost aceea de a arăta fragmente din documentarele filmate de americani (la indicația lui Eisenhower, după cum am aflat acum) la eliberarea prizonierilor din lagărele naziste. Sunt scene devastatoare, chiar și în alb negru, imagini care îți arată cât de mult se devalorizase viața umană când la conducere ajunseseră niște sociopați umflați de droguri, cu ambiții de dominație planetară. Pentru că și acum avem în locuri cheie sociopați umflați de droguri și cu ambiții de dominație planetară. Doar că vălurile de social media ne împiedică să-i vedem așa cum sunt.
M-am amuzat să văd că Russell Crowe a dat skip la multe dintre conferințele de presă și interviurile colective de promovare a filmului. Omul nu se dezminte, și-a câștigat o poziție și o libertate care îi permite să facă doar ce are chef, când are el chef, în afara platourilor de filmare. Dar tot am găsit un interviu foarte frumos cu el, la Festivalul de Film de la Zurich.
Și un alt scurt material de prezentare care vine foarte frumos în continuarea interviului cu Crowe, mai ales cu privire la o anume scenă.
”Nuremberg” e un film necesar. ”Procesul din Nuremberg”, de asemenea. Vedeți-le pe amândouă, dacă aveți timp, pentru că sunt lucruri pe care nu trebuie să le uităm pentru ca istoria să nu se repete. Găsiți bilete aici
