Ghidul Michelin nu e încă prezent în România să certifice restaurante și chefi despre care știm deja că ar fi vrednici de stele, dar asta nu ne împiedică să avem evenimente de degustare cu chefi invitați la cele mai bune locuri din București. Și să ne bucurăm și să învățăm din ele. Până să se deschidă hotelul Marriott în București, principiul era – ”you don’t eat where you sleep”. Un principiu, pe care, de altfel, l-am mai auzit în decursul anilor de la mulți călători connaisseuri. Dar la Marriott, regula asta nu s-a aplicat. Și Cucina și Steakhouse și chiar și Champions au ținut steagul sus de la bun început.…
-
-
Film: The Devil Wears Prada 2
Așa cum a fost cazul și cu ”Wuthering Heights” acum ceva vreme, TDWP2 este filmul cu cea mai răsunătoare – și mai ofertantă – campanie de promovare. Pentru lumea din jurul meu, așteptările au fost destul de jos. Suntem, deja, de prea multă vreme abonate la Netflix ca să nu fim obișnuite cu dezamăgirile. Și am văzut cum resuscitarea unui serial de fete din anii ’90 poate deveni un festival de cringe când HBO a lansat ”And Just Like That”. Și totuși, ”The Devil Wears Prada 2” nu e deloc un sequel rău. Are multe avantaje de partea lui. Unul -major – ține de modul în care au evoluat toți…
-
Istanbul is still very cool
Pe la începutul anului am avut de scris un text despre Istanbul și am realizat că mi s-a făcut iar dor de oraș, deși abia ce-l văzusem, în septembrie. Dar Istanbul e schimbarea de peisaj cea mai dramatică pe care o poți face, la mai puțin de o oră de zbor. Așa că, de ce nu, Istanbul is always a good idea. Prima dată am vizitat orașul în 1998. Turcia avea 64 de milioane de locuitori, acum are peste 80 de milioane. Pe vremea aceea, tot ce știam, venită din România, erau ”turcismele”, produsele ieftine și de calitate îndoielnică pe care micii traficanți de frontieră le vindeau prin târguri. Da,…
-
Teatru: Inter Alia (Londra)
”Inter Alia” este a doua piesă dintr-o trilogie pe care Suzie Miller o pregătește, pe o formulă vizibilă, dar eficientă. Prima a fost… ”Prima Facie”, un text care a ridicat-o pe Jodie Comer în elita teatrului britanic și a dus-o, cum e obiceiul, și peste ocean, pe Broadway. Ambele texte se învârt în jurul câte unui personaj feminin puternic, principial-ish, plin de energie și de convingeri, care la un moment dat pățește ceva. Ceva ce îi dărâmă toate convingerile ca un castel de cărți de joc și îl aruncă pe un teritoriu al întrebărilor și al îndoielilor – de sine, de sistem, de lume și viață. Vestea bună – și…
-
Teatru – Romeo & Juliet (Londra)
L-am descoperit pe Robert Icke cu Oresteia, la Almeida, în 2015 (nu-mi vine să cred că au trecut 11 ani de atunci). A fost un spectacol pe care l-am ales fără prea mare tragere de inimă, dar, vorba francezului, ”little did I know”… De la acea punere în scenă (cu tot cu rescriere) am căutat să văd cât mai multe dintre producțiile sale și în fiecare am găsit cel puțin un ”aha moment”. În ”Hamlet”, cu Andrew Scott am avut multe asemenea momente și dacă nu vă găsiți trei ore să vedeți spectacolul integral de la link (ați face bine să vă găsiți) urmăriți măcar clipul cu celebrul monolog și…
-
Locuri cu istorie: Fortnum & Mason
Când a început Andra seria asta, am realizat că am și eu locuri care mi s-au lipit de suflet și pe care le vizitez în orașele lor, de câte ori am ocazia. Fortnum & Mason este unul dintre ele și, pentru început, e foarte greu să spui ce este. Englezii îl știu drept ”băcănia regală”, dar este, acum, un department store în toată regula, un fel de palat comercial a cărui istorie a început în 1707 (da, ați citit bine) și care și-a rezervat dreptul asupra nuanței ”eau de Nil” (noi îi ziceam vert Nil sau vernil) cu mult înainte cu 130 de ani înainte de Tiffany. Istoria mea cu…
-
Despre Despre oameni, doctori și rinoceri
Dacă mai aveam nevoie de confirmări pentru zicala ”Truth is in the eye of the beholder”, am mai primit un set la întâlnirea cu acest spectacol nou de la TNB, pe care l-am văzut alături de Andra Nistor, pentru că the ladies mai fac și alte lucruri atunci când nu lunch. Am pornit cu așteptări destul de rezervate, pentru că de la ultimele spectacole la care am venit în București am tot plecat la pauză. Dar am văzut un spectacol solid, cu numai două hibe de exprimare (un ”procedee” în loc de ”proceduri” și ”ne-am despărțit în cele mai bune condiții” în loc de ”în cele mai bune relații”). Da,…
-
Cum am enhalat esențe gurmande la Enhala
Mi-am cumpărat bilet din timp pentru Enhala, primul salon internațional de parfumerie de nișă care are loc chiar zilele astea la Marmorosch, în București. Și m-am bucurat mult să văd că Porsche a devenit partener al evenimentului pentru că, de 12 ani încoace, ne cam potrivim la gusturi 🙂 Am fost sâmbătă, pe o vreme superbă, la expoziție, alături de doamna Nistor, pentru că nu auzisem de 99% dintre mărcile expozante, m-am simțit prost din acest motiv și mi-am zis că e cazul să remediez situația. La fața locului, am descoperit și de ce nu știam de ele, multe erau lansate de câteva luni, aveau parfumuri pe care le expuneau…
-
Caftanul marocan sau eleganța care traversează secolele
Caftanul marocan face parte din categoria hainelor care sunt capabile să spună o poveste. Îl vezi și înțelegi instant că reprezintă mult mai mult decât o rochie lungă, fiind o declarație de identitate, o arhivă vie cusută în mătase și fir metalic. În Maroc, eleganța are lungimea până la podea și poartă broderii care sclipesc discret, precum o conversație șoptită despre tradiție, statut și memorie culturală. Simbol suprem al rafinamentului magrebian, caftanul marocan domină garderoba de gală a femeilor din Maroc, fiind o piesă centrală în orice ceremonie importantă. Această haină lungă, confecționată din catifea, mătase sau brocart, impresionează prin bogăția detaliilor și complexitatea broderiilor realizate cu fir de aur…
-
Wuthering Heights & other stories
Marele merit al celei mai recente ecranizări a ”Wuthering Heights” a fost că m-a trimis înapoi la carte, înainte să văd filmul. Mi-a plăcut Jacob Elordi și mi-a plăcut și că lui Emerald Fennell i-a plăcut Jacob Elordi. Și cam atât. Emerald Fennell spune că filmul este reflectarea lecturii ei, de când avea 14 ani. Nu pot decât să-mi imaginez că avea pe noptieră mai multe cărți pe vremea aia, că le-a citit în paralel, cum mai greșim câteodată, și că filmul ăsta e rezultatul acelei salate. Wuthering Heights. Harry Potter. Great Expectations. Emma. Gone with the Wind. Și niște basme de pe la Frații Grimm. Și, probabil, niște romane…
